Gherghina Tofan

Departe de casă, mai aproape de Dumnezeu

Rugă

Doamne, m-aproprii de Tine, 
Cu sfială şi lacrimi amare…
E mult prea devreme ca mâine, 
Să vină Sfârşitul cel Mare.

Te-am aflat şi nu cred că-i târziu 
Să lucrez pentru ziua de ieri;
N-am ştiut sau n-am vrut ca să viu…
Poţi acum, orice preţ să îmi ceri !

Mai îngăduie-mi Doamne o vreme
Să-mi pot aminti şi să plâng 
Păcatul cel mult, care geme 
Purtat generaţii la rând.

Mă-ntoarce din calea pornită 
Spre ţinte greşite, mereu.
Sub Cruce la Tine, smerită,
Iisuse ajung tot mai greu.

Dar, ştiu că uşa-i deschisă
De vreau şi nădejde mai am,
Golgota aceasta aprinsă
S-o urc pân-ajung la LIMAN.

Anunțuri

2 comentarii»

  Munteanu Victor wrote @

Este una dintre cele mai frumoase poezii pe care le-am citit pana acum.Trebuie sa nadajduim la Bunul Dumnezeu ca mai sunt oameni care il iubesc din tot sufletul pe Dumnezeu…Doamne-ajuta!

  leonard wrote @

parca se linisteste sufletul cand o citesc


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: